Trupul întins în pământ, Iată că nu se ridică Aşa cum ştiau toţi de-atunci. Pentru prima oară se-nchină, Se-nchină turci şi valahi la un loc, În faţa lui Vodă acum. Şi ochii sunt încă deschişi, Şi tristă-i privirea prin fum... Cerul e negru şi plânge cu lacrimi, La fel plâng şi ei, Nimic n-o să mai fie de astăzi la fel! Trădarea-i scrisă cu litere mari, E scrisă cu sânge de regi buni şi tari. Şi nicio secundă nu au gândit Oştenii ce-au dat vieţi de regi pe nimic. Vândut-au cu Vodă şi ţara prin foc, Au dat şi femei si copii la un loc, Pământuri muncite de mâini de român Şi ape curate ca visul dintâi. Dar Vlad de atunci îi veghează de sus Şi bun îi învaţă să lupte de-acum, Chiar dacă el nu mai este-n război Vârful de ţeapă ce-omoară din hoţi. Din Cer se aude strigăt de moarte! Luptă, române, sabia ţi-e frate, Braţ de fier ce taie-n carne. Luptă, valah, cu fruntea spre soare, Nimeni în lume n-are scăpare. Răul e lovit şi moare. Si ea, Semilună-n veci n-o să-nchine Ţara sub săbii şi arcuri păgâne. Vlad veghează dintre umbre! Vlad veghează dintre umbre!